Karma Gokarna
Project info

Karma Gokarna explorează teritoriile reîntoarcerii, în contextul unui mic oraş sfânt din sud-vestul Indiei, mişcarea continuă între spiritualitate şi viaţa cotidiană, visul unui paradis pentru refugiaţii sistemului occidental şi greutăţile evidente ale traiului lipsit de privilegii materiale pentru oamenii locului. Zona Gokarna, aflată sub patronajul spiritual al zeului hindus Shiva, dar populată şi vizitată de o societate cu orientări religioase dintre cele mai diverse, apare ilustrată în această serie fotografică prin imagini ale orelor de aur ale pescarilor, ale amestecului de viaţă la ţară şi fluxul perpetuu de pelerinaje, ale celebrărilor de noapte şi ceea ce rămâne în timpul zilei. Expoziţia prezintă reîntoarcerea ca principiu de funcţionare al unui spaţiu cultural eclectic, la întâlnirea dintre Orient şi Occident, modul în care locul Gokarna se impune ca punct fix al unei dinamici a căutării şi aşteptării, atât pentru cei veniţi de departe, cât şi pentru localnicii mai vechi sau mai noi.